Au fost timpuri in care un lucrator autonom putea sa obtina o ipoteca fara sa fie intrebat despre venitul deja declarat. Chiar Guvernul Canadei (prin reprezentantul lui – SCHL) era de acord sa asigure un imprumut ipotecar pentru cei care, lucrand pe cont propriu, afirmau verbal ca fac mai multi bani decat ce se vedea efectiv in declaratia de impozit.
Apoi (din 2014) Guvernul si-a schimbat abordarea. SCHL a incetat sa asigure ipotecile celor care nu se calificau pentru imprumut pe baza veniturilor deja declarate sau ce nu se pot verifica. Au ramas ‘pe baricade’ inca si astazi ceilalti doi asiguratori, privati, Genworth si Canada Guaranty. Daca sunteti travailleur autonome si afirmati ca de fapt ramaneti cu mai multi bani decat ce se vede pe hartie, acesti doi asiguratori au un program special (‘Solution A’ de Genworth, si ‘Avantage Autonome’ de Canada Guaranty), care va da o sansa sa luati o ipoteca cu minim 10% avans. Veniturile verbal declarate trebuie insa sa fie rezonabile (credibile) pentru domeniul de activitate in care lucrati, in functie de vechimea in domeniu, tipul si marimea intreprinderii. In plus, ele trebuie sa fie ‘logice’. De exemplu, un agent de asigurari sau imobiliar platit “la vedere” la comision la fiecare tranzactie, nu poate justifica intrari mai mari decat cele verificate, de aceea, chiar daca el este teoretic ‘travailleur autonome’, nu se va incadra in acest program special. Se pot incadra mai degraba lucratorii in constructii, soferii de camion sau taxi, sau alte activitati unde se manipuleaza numerar.
Iata insa un semn de deschidere aratat recent de catre SCHL. In comunicatul de presa din 19 iulie 2018*, SCHL recunoaste ca: ‘Lucratorii autonomi contribuie intr-o maniera importanta la vigoarea si dinamica colectivitatilor si reprezinta aproximativ 15% din populatia activa a Canadei. Totusi, ei pot intampina dificultati de a obtine un imprumut ipotecar, pentru ca veniturile lor pot varia si sunt mai putin previzibile’. De aceea, incepand cu 1 octombrie 2018, politica SCHL va deveni mai ‘flexibila’ cu scopul de a ‘ajuta lucratorii autonomi de a avea acces la asigurarea SCHL si a obtine dobanzi mai bune’. Pana acum SCHL a publicat doar liniile generale, nu si modul exact in care se va aplica schimbarea de politica.
Prima schimbare se refera la posibilitatea de a obtine o ipoteca asigurata SCHL de catre autonomii care sunt in afaceri sau in domeniu de mai putin de doi ani. Bancile vor analiza situatia acestora tinand cont de mai multi factori, dintre care: achizitia unei intreprinderi deja existenta, lichiditati suficiente, venituri previzibile, studii anterioare in domeniu.
A doua schimbare se refera la o mai mare flexibilitate relativ la documentele justificative ce pot fi utilizate pentru a stabili venitul pentru a califica un lucrator autonom, fie el inregistrat sau incorporat. Nu intelegeti gresit, SCHL nu va considera venituri ce nu pot fi justificate prin documente, ci bancile vor putea folosi un evantai mai mare de documente pentru a justifica un venit.
Schimbarile se refera la toate noile imprumuturi asigurate sau asigurabile** SCHL dupa 1 octombrie 2018. Comunicatul SCHL este destul de succint si fara prea multe explicatii. Asteptam cu nerabdare mai multe clarificari referitor la aplicarea acestuia din partea fiecarei banci. Faptul ca SCHL lasa la latitudinea bancilor modul de punere in practica va face si mai oportuna apelarea la un curtier ipotecar pentru obtinerea ipotecii. Pana atunci, autonom sau salariat, nu ezitati sa verificati puterea dvs de cumparare si sa va pre-aprobati in vederea cumpararii!
**Ipoteca asigurabila inseamna ca ar putea fi asigurata de SCHL, dar clientul nu plateste nici o prima de asigurare. Adică intra in criteriile de aprobare SCHL, si de aceea băncii i se va permite sa asigure împrumutul odată ce l-a contractat, plătind ea însași prima de asigurare și micșorând astfel riscul împrumutului.
Aparut in Zigzag roman canadian in august 2018